31 dec. 2011

Traditii Ruginoasa(VIDEO)

Potrivit tradiţiei, cei care dovedesc că sunt mai puternici câştigă compania celor mai frumoase fete din sat si respectul de cei invinsi . La bataie vor lua parte delenii si valenii .
Astazi 31 decembrie 2011 în comuna Ruginoasa a avut loc obișnuita întâlnire a tinerilor care și-au anunțat intenția de a se confrunta in aceasta dimineata . Planurile celor care vor îmbrăca hainele și se vor înarma cu bâtele este acela de a se duela pentru supremația în comună în anul 2012.

Delenii au câștigat înfruntarea tradițională de la Ruginoasa. Un tânăr rănit grav a fost transportat de urgență la spitalul de Neuorochirurgie din Iași.Tânărul, Pietrică Coțovanu de 17 ani,  din tabăra delenilor a căzut jos și și-a pierdut masca ce îî proteja capul, el primind mai apoi o lovitură de bâtă în cap. Tânărul a rămas inconștient aproximativ 20 de minute, dintr-o ureche curgându-i sânge.

 „Am fost sesizati de rudele pacientului sa intervenim la locuinta sa deoarece a fost batut de niste indivizi. In urma conflictului acesta a ramas fara o ureche si avea mai multe urme de lovituri. A fost transportat de urgenta la Spitalul Municipal Pascani cu mai multe traumatisme la nivel cranian, toracic, abdominal, fractura de piramida, fractura nazala cu sectiune de lob urechea stanga cu lipsa de substanta”, a declarat doctorul Serviciului de Ambulanta Judetean, Sectia Pascani, Petronela Luca.
Anul trecut confruntarea nu a avut loc. Delenii au refuzat lupta cu vălenii pe un teren drept.


Va prezint cateva videoclipuri si poze din aceste batalii !

29 dec. 2011

Designul blogului !

Am citit foarte multe articole si multi mi-au spus ca designul blogului este printre primii factori importati al unui blog sau site . De acceea am cautat o tema care sa ramana permanenta si una pe masura mistocarelii . Tema am gasit-o pe deluxetemplates . Vreau sa spun ca imi place foarte mult tema aceasta :) . Voi ce parere aveti despre noua tema ? Parerea ta conteaza !

28 dec. 2011

Evaluarea blogului anul 2011 !

Avand in vedere ca blogul implineste 4 luni de existenta , am zis ca sa pun un material in care sa va multumesc voua, cititorilor, comentatorilor , pentru ca imi cititi si imi comentati blogul si se pare ca va place pentru ca nu de putine ori ati revenit. Ok…acuma ca sa vedeti si voi bilantul din primele 4 luni de activitate ..  :
- peste  18.949 de unici in toata perioada de activitate cu o medie pe zi de 200 unici ( puteti vedea aici - http://www.gtop.ro/stat/silviuoficial.blogspot.com )
- au aruncat un ochi aici si straini din Italia, Polonia, Rep. Moldova, Spania, SUA, Chile, Franta, Germania , Anglia s.a.m.d
- inca ceva de sarbatorit ar fi al 71-lea material de pe blog care este acesta, ” Evaluarea blogului anul 2011 !
- la aceste materiale aparute de-a lungul timpului s-au postat 1007 comentarii, cel mai comentat material fiind, fara discutie," Ce crezi ca e ? " cu un numar de 41 comentarii
Una peste alta, au fost 4 luni pline. Sincer nu e usor…e mult mai greu de cat ma gandeam ca ar putea fi..sa fi blogger.
Vreau sa va multumesc din nou voua, cititorilor si comentatorilor , pentru ca imi cititi si comentati blogul. De asemenea as vrea sa le multumesc si celorlalti bloggeri : World  , Pinguu  , C.L.MEmme , Gaby J. , Corozanu C. , MucRoz , Freedom Effect , Gratiela , KathyBlogul lu`Sora , BiAnCa , Adeenah , Diverse , Cris Mary , BatonelPastila cu informatie , AlexinhoFreeLove , Florin Tomescu , C8ilu`z Blog , julie , Trebuie sa asculti , Blogusorul lui Mimi , Vorbim.Info  etc. . . .

24 dec. 2011

La multi ani ! Mistocareala

Maine 25 decembrie 2011 , implinesc frumoasa varsta de 17 ani . Cu aceasta ocazie imi urez La multi ani mie , sa am multa fericire , sanatate si tot ce imi doresc .  Astept urarile voastre !

18 dec. 2011

Vacanta se simte si pe blog !

Fie ca sarbatorile de iarna sa va aduca fericire , bucurie si sanatate in familie si celor dragi . Cu aceasta ocazie anunt ca de acum blogul v-a lua o vacanta de iarna . El ia aceasta vacanta dintr-un motiv pe care cred ca il stiti cu totii , sarbatorile de IARNA ( craciunul , revelionul ) . In ultima vreme am fost extra ocupat , de aceea nu am mai postat nimic si nu am mai comentat pe blogurile voastre . Sper sa ma intelegeti , scoala m-a determinat sa nu ma mai ocup de blog , multe teme , proiecte , ridicari de medii etc. Asta v-a fi anti penultimul post din acest an 2011 . Vor urma inca doua articole .

15 dec. 2011

Cumpara mobila Online


Cu toti avem nevoie odata si odata sa renovam apartamentul prin diferite forme cum ar fi varuitul peretilor , usi noi , mobila noua , modele pe pereti si multe altele . Astazi va voi prezenta un magazin online pentru imbunatatirea apartamentului dumneavoastra cu mobilier facut la comanda , diferite decoratiuni ( spoturi , seminee s.a.m.d ) si electrocasnice care ar trebui sa existe in aproape orice casa . Avem pe acest site de la saltele , paturi , canapele , birouri , scaune pana la becuri , chiuvete , racitoare vinuri si chiar pana la masini de spalat rufe . V-ati saturat de disconfortul si mobila veche ? Ocupa prea mult loc ? Aici ai solutia ! Poti comanda mobilier de orice dimensiune doresti la un pret pentru tine . Cu siguranta doresti un pat confortabil care sa iti aduca vise frumoase si sa te poti bucura de el . In luna Decembrie la magazinul online http://www.vreaumobila.ro ai  10% reducere la toata gama de saltele Bulrom , 10% reducere la noua colectie de paturi tapitate .

14 dec. 2011

Miercurea fara cuvinte [7] Fetele



12 dec. 2011

Cunosc 9 lucruri despre tine !

 
Eu cunosc 9 lucruri despre tine:
1. Citeşti acest articol
2. tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu tu...
3. Nu ai citit toţi "tu" că te'ai plictisit.
4. Nu ti'ai dat seama că există un "ta".
5. Acum il cauti.
6. Ti'a "cazut fata" căci "ta" nu scrie.
7. Acum incepi sa râzi.
8. Acum ma înjuri.
9. O sa publici asta mai departe sa râdă si alţii

Cea mai fericita familie !

Familia ta e la fel de fericita ?

10 dec. 2011

Timisoara kickboxing

Sportivii Clubului Knock-Down Timisoara se afla in pregatiri pentru Campionatul National care se va desfasura in orasul Craiova pe data de 27 noiembrie. Campionatul se desfasuara sub egida Federatiei Romane de Unifight. Clubul Sportiv Knock Down este singurul Club kickbox din Timisoara care este afiliat la Federatia Romana de Unifight si Departamentul Thai-Kickboxing si isi propune sa castige cat mai multe medalii pentru Timisoara.

Editia I - Cel mai votat blog a lunii Decembrie !

Inscrierile pentru editia lunii decembrie a concursului ''Cel Mai Votat Blog'' au fost deschise in aceasta seara, conform regulamentului ! Automat, in clipa urmatoare se vor inscrie blogurile participante !
 Participarea la aceasta editie este una ceva mai redusa ca numar, 15 de bloguri,deoarece este la prima editie, exista limitarea la un singur vot pe IP pe o perioada de o zi a concursului , iar principala ''cheie'' a succesului il reprezinta voturile cititorilor proprii, ai fiecaruia dintre bloggerii participanti !
Atentie, acesta este un concurs, nu un top al blogurilor! Poate participa oricine se considera suficient de curajos incat sa infrunte realitatea si in speta, insemnatatea proprie in blogosfera! Mult succes tuturor!
 *o sugestie : pentru a obtine mai multe voturi, incerca.ti sa promova.ti concursul pe blogurile personale, caci asta reprezinta cheia succesului pentru castigatorii primei editii  !

Primul blog inscris care strange cele mai multe voturi la sfarsitul lunii Decembrie primeste o diploma de " Cel mai votat blog a lunii Decembrie " si timp de o luna voi pune bannerul lui pe blogul acesta !

Din acest moment dau START proiectului " Cel mai Votat blog al lunii DECEMBRIE "

7 dec. 2011

Miercurea fara cuvinte [6] Picturi


6 dec. 2011

Cat de mic poate sa fie un penis


Ideea acestui articol mi-a venit in cap dupa ce am citit un articol despre acest subiect misterios pe site-ul Libertatea   si am ajuns la concluzia ca uneori femeiile se inseala armanic cand spun ca marimea nu conteaza pentru ele   ei iata…daca asa cred femeiile din punctul lor de vedere   as dori sa le aud  parerea si sa le vad fatza   dupa ce se uita la acest video
Prima competitie in care barbatii s-au intrecut care mai de care are penisul mai mic au starnit reactii neasteptate din partea juriului dar si din partea mea crezand ca sunt femei   deoarece le lipseste in totalitate barbatia   si le atarna doar globurile .
Dar sa nu mai radem asa de iei   deoarece acest concurs si faptul ca acesti barbati si-au lasat “cocoselul” filmat   i-au facut pe multi barbati sa fie mandrii de ceea ce au in pantaloni
Si acum…urmeaza video.. cu Micutii Cocosei



5 dec. 2011

Ce doresti de Mos Nicolae ?


In seara dintre 5/6 decembrie vine Mos Nicolae si aduce daruri copiilor .
"Copiii cuminti primesc dulciuri si jucarii, iar cei rai, nuieluse". Asa auzeam in copilarie de la parintii nostri. Acum, la varsta maturitatii, ne re-amintim nostalgic de acele seri minunate cand ne pregateam cizmulitele... Mos Nicolae venea in fiecare an, punctual, cu aromele primelor portocale care inmiresmau zilele de iarna ale copilariei noastre. Acum, din tara sau din departari - uniti de www.silviuoficial.blogspot.com, ne simtim din nou legati, prin firul amintirilor de acele vremuri calme ale copilariei. Ati pregatit cizmele?

3 dec. 2011

Concurs - Voteaza-ma

Acest articol este facut la repezeala , deoarece mai am 5 minute si trebuie sa plec la meci . Am meci in deplasare . Ei bine , anunt ca particip la un concurs in care premiul pus la bataie este un mp3 ORION 4GB . A fost deschis un sondaj , eu particip cu numele de Mistocareala http://furios4you.com/2011/12/02/castiga-impreuna-cu-furios4you-blog-un-mp3-orion-4-gb   . Ma veti gasi in sondajul din acel link . Va rog mult votati-ma , deoarece nu am nici un mp3 si nici nu am avut . . . Cei care au votat Mistocareala va rog sa lasati un comentariu . Raman dator . Multumesc

Ca sa nu dati voturi degeaba , daca castig concursul va fac reclama blogului dumneavoastra printr-un articol . . .

2 dec. 2011

Gaseste diferenta

Am sa va rog in aceasta fotografie sa gasiti diferentele . Dar sa nu le ziceti , doar spuneti inceputul cuvantului care lipseste din a 2-a poza . Sau spune prima litera de la ce lipseste . . . Succes

30 nov. 2011

Miercurea fara cuvinte [5] Pisicutza pis pis pis



28 nov. 2011

Leapsa [6-7] 2 in 1

 In acest articol voi prelua doua lepse , una primita de la Emme si una de la Sora Cristian

Am preluat aceasta leapsa de la Emme

Cel mai de pret lucru: my family
Cand sunt suparat/a: ma retrag intr`o camera , sau depinde de situatie ori il palesc pe cel care ma supara
Cand vreau sa ma relaxez: ma culc :X
Locuri unde as trai: Paris , Viena , Praga ( am fost in ele si e super sa locuiesti )
Cel mai fericit/a am fost: nu-mi amintesc :)
Nu spun , NU propunerii  : de-a calatorii prin toata lumea.
Ma feresc de : mincinosi , suparaciosi , morocanosi
Am emotii cand : sunt pe o scena cu oameni care nu ii cunosc si se uita la mine ..

27 nov. 2011

Radio Xmas ?


In aceasta seara am primit un comentariu de la annitu la articolul " Leapsa [5] " care suna cam asa :
Blogul e foarte ok, îmi place noua temă, DAR îţi recomand să scoţi plugin-ul cu ProFM Xmas, că dacă văd aşa ceva pe un blog,ies imediat şi nu sunt singura care reacţionează aşa la vederea unor astfel de lucruri iritante.
Baftă cu el în continuare.
 Cand am vazut ca imi cere scoaterea radio-ului ProFM Xmas m-a pus pe ganduri . Am luat aceasta propunere la modul cel mai serios si mai simplu . Am dat un mass pe messenger mistocarilor mei si treaba nu este cum vroiam eu sa fie . Majoritatea raspunsurilor la intrebarea " Sa scot radio de pe blog ? " au fost afirmative . Drept dovada am facut acest printscreen :

26 nov. 2011

Leapsa [5]

 Acum ceva timp am primit o leapsa de la MucRoz

1. Imi poti spune: Silviu , Mistocareala
2. Mi-ar place sa ma numesc: John
3. Dac-as fi un personaj de carte as fi: calul lui Harap-Alb
4. Melodia mea preferata este: Nu am mel preferate :).
5. Ziua preferata a saptamanii e: sambata .
6. Mi-e dor de: fostii colegi.
7. Dintre actorii din intreaga lume azi il plac pe: nimeni :)).
8.Urasc scoala pentru ca: profesorii ne pun note mici , ne dau mult de invatat si de scris .
9.Imi place scoala pentru ca: ne educa , ea este viitorul nostru .
10.Culoarea mea preferata e: Mov , albastru .

24 nov. 2011

Spirit de Craciun . . Sarbatorile vin


Dupa cum observati blogul meu din acest moment a intrat in sarbatorile de iarna si a fost impodobit . Am adaugat omuletul de zapada din partea stanga sus + fulgii de nea , care mi se par atragatori pentru a evidentia venirea celui mai rece anotimp ( iarna ) . Odata cu venirea acestui anotimp sa nu uitam si de sarbatorile de iarna . 

  • In noaptea de 5/6 decembrie se spune ca Mos Nicolae vine la geamuri si vede copiii care dorm si sunt cuminti, lasandu-le in ghete dulciuri si alte daruri, insa tot el este acela care-i pedepseste pe cei lenesi si neascultatori. In dimineata de Sf. Nicolae, copiii cuminti gasesc daruri in ghetute. E un obicei vechi, nu numai la romani, de a face cadouri in

23 nov. 2011

Miercurea fara cuvinte [4]

Ahhhhhhhhhhh.....

Epsss :)))

20 nov. 2011

Fericire pe capul lor



18 nov. 2011

Sora sau Frate ?


Acum 3 zile , noaptea , in timp ce dormeam ma gandeam un articol interesant pentru voi cat si pentru mine . Astazi am uitat absolut totul despre ce vroiam sa scriu pe blog . Am stat , m-am gandit , m-am gandit , am scris pentru scoala , iar m-am gandit , cand intr-un final fericit mi-am adus aminte de ideea ce`mi venise in acea noapte . Si sa nu va retin mult , am sa va prezint ce idee de articol mi-a venit in minte . Vreau sa imi raspundeti cu sinceritate :

Ai frate / sora ? ( daca da specifica )
Doresti sa ai si un frate / o sora ( in caz ca nu ai , sau in caz ca ai frate doresti o sora ?)
Il / O urasti pe fratele / sora ta ?
Va ajutati reciproc cu sora / fratele ?
Crezi ca daca vei avea un frate / o sora ti se v-a schimba total viata ? ( cazul celor care au doar frate / sora , sau care nu au nici unul )

16 nov. 2011

Miercurea fara cuvinte [3]

13 nov. 2011

Ce crezi ca e ?

Intai va multumesc pentru toate raspunsurile la fiecare articol . Dar sa trecem la subiect , am vazut pe facebook o poza interesanta :))) .. Descopera continuarea pozei , adik spune ce crezi ca este aceasta poza .

Dupa ce va dati fiecare cu parerea voi face un update la articol pentru a va dezvalui misterul . Acum astept cu nerabdare sa vad ce crezi ca e ..

EDIT

12 nov. 2011

Cererea Penisului !

Cererea Penisului:

Subsemnatul, Penisul, cer o marire de salariu din urmatoarele considerente:
*Fac munca fizica.
*Muncesc la adancimi mari.
*Ma arunc cu capul inainte in tot ce fac.
*Nu imi iau liber duminica sau in sarbatori legale.
*Lucrez intr-un mediu umed.
*Lucrez intr-un mediu intunecat si prost ventilat.
*Lucrez in temperaturi ridicate.
*Prin munca mea sunt expus la boli contagioase.
Cu respect, Penisul

Directiunea raspunde:
Stimate Penis,
In urma analizarii cererii Dvs. si tinand seama de argumentele expuse,administratia a respins cererea Dvs. din urmatoarele motive:

*Nu lucrati 8 ore/zi incontinuu.
*Adormiti la intervale scurte de munca.

11 nov. 2011

Ion si Gheorghe in vacanta !!


Ion si Gheorghe isi fac vacantele separat. Ion se intoarce din vacanta de iarna multumit.
- Ei, si pe unde ai umblat, Ioane?
- Prin Suedia, mai!
- Si cum sunt scandinavele?
Ion da din colt in colt, nu da un raspuns clar. Acasa, cauta in dictionar.
"Aha,scandinave-adica femeile de acolo! Cum de nu am stiut, sa ma fi laudat, ca aveam cu ce!"
Anul urmator, Ion se intoarce din vacanta bronzat.
- Ei, Ioane, pe unde ai mai fost?
- Grecia, tara frumoasa, mai!
- Ei, dar Elenele?

9 nov. 2011

Leapsa [4] - "Bloguita"

Maxim 2 linkuri per întrebare.

1. De ce ai blog?
Sa fac prieteni , sa socializez
2. Ce îţi place cel mai mult în blogosferă?
Sociabilitatea , prietenii noi , cunoasterea persoanelor in detaliat
3. Ce nu îţi place în blogosferă?
Cei care vin sa faca reclama pe blogul tau , cei care fura articolele ( cuvant cu cuvant ) si fara sa fiu anuntat
4. Blogul preferat?
Nu am inca unul preferat ...

5. Cunoşti personal pe cineva din blogosferă?
Like in Hollywood
6. Cel mai enervat blog/blogger?
Încă n-am dat de el
7. Ţi-e dor de cineva ‘dispărut’ din blogosferă?
BiAnCa
8. Cel mai amuzant blog/blogger?

Miercurea fara cuvinte [2]

Google Page Rank 2

Dupa cum bine stiti am blogul din august , prima postare fiind pe 31 august . Acum dupa 2 luni si cateva zile din fericire pentru mine am Google Page Rank 2 . Sunt mandru de voi ( cititorii si comentatorii ) si de blogul meu  la care tin foarte multt :X  . Pe aceasta cale tin sa va multumesc tuturor , si pe viitor va astept in numar cat mai mare .
Ce este Page Rankul ?
Google PageRank este un un sistem de notare/clasificare a paginilor web de către Google, cu valori cuprinse între 1 si 10. Cu cât PageRank-ul este mai mare cu atât motorul de căutare Google va considera site-ul web ca fiind mai important.În rezultatele unei căutari pe Google, paginile web cu pagerank mai mare vor fi afişate înaintea celor cu rank mai mic

6 nov. 2011

Invitatii TheFiles ! GRATUIT


Dupa cum spune si titlul articolului , ofer 50 de invitatii pe trackerul TheFiles gratis ! Tot ce trebuie sa faceti este sa lasati un comentariu cu mailul vostru iar eu o sa va trimit invitatie ! 


Aces articol a fost inspirat de la Minciunica

O seara placuta ! si va astept cu mailurile :X

Reclama emotionanta

Aceasta este cea mai emotionanta reclama pe care am auzito si vazuto . Mi-a ajuns pana in adancul sufletului , cat de mult tin parinii la noi .





Dupa ce ai vazut video-ul , spune ce simti intr-un comentariu .

5 nov. 2011

Plangeam cand ii vedeam ...

Plangeam cand iti dadeam pumni in gura
Plangeam cand te dadeam cu capul de bordura
Plangeam cand te loveam intamplator
Si nu stiam de ce .. e sange pe covor
Bambi-doi ochi caprui

2 nov. 2011

Miercurea fara cuvinte [1]

Iubirea intre animale .. :X:X:X:*:*:*:* >:D<

31 oct. 2011

Prietenul la nevoie se cunoaste !

Țin să fac acest subiect despre prietenie deoarece as dori si eu să văd ce înseamnă pentru voi un prieten bun. Și zic asta deoarece sunt unii prieteni care stiu să-ți multumească pentru că i-ai ajutat, dar sunt unii care nu. Îi ridici si ei iti dau peste nas să zic asa,

Am citit niste proverbe care am zis să vi le arăt si vouă:
Schmich
Dacă socotesti prieten pe cineva în care nu ai aceeasi încredere ca si în tine însuti, faci o mare

30 oct. 2011

Maxima zilei !

Barbatii sunt cei mai buni bucatari. Cu 2 oua si`un carnat umplu burta unei femei timp de 9 luni.

28 oct. 2011

Minte-ma

Minte-ma ca ma vrei,
Minte-ma ca ma indragesti,
Si eu te voi minti ca ma bucur.
Apoi minte-ma ca ma iubesti
Iar eu te voi minti ca sunt fericit.
Minte-ma ca ai nevoie de mine
Si ca vom fi impreuna.
Minte-ma ca te gandesti la mine
Iar eu voi zambi si-ti voi spune ca te cred.
Si peste ani,cand ne vom intalni,
Minte-ma ca m-ai mintit!

26 oct. 2011

Leapsa [3]

1. Ai vreun animal?
Nu.

2. Numeste trei lucruri care se află acum lângă tine.  
21 lei , telefon , sistem

3. Cum e vremea afară în momentul acesta?
e seara  deci e frig :)

4. Conduci?
Nu.

5. La ce oră te-ai trezit azi dimineată?

25 oct. 2011

Cum sa faci o manea de succes !

PASUL 1
Nume de baştan (Elvis, Florin Fermecătoru', Englezu', etc.).
PASUL 2
Incultură generală obligatorie.
PASUL 3
IQ mai mic decît numărul de la pantofi. Cîştigarea unui loc în categoria proşti, dar mulţi.
PASUL 4
Posesie (sau achiziţionare pe parcurs) limuzină, castel, faraoancă şi boraci (puradei).
PASUL 5

23 oct. 2011

Viata e plina de rahat !


si ca sa nu incep un articol doar pentru o poza , postez aici si un banc foarte interesant :)))=)) :) :

22 oct. 2011

Bancuri cu Bloggeri !

Î: Cum se numeşte actul sexual dintre un blogger şi o bloggeriţă ?
R: Link exchange.

Î: Ce face un blogger emo când este trist ?
R: Şterge din post-uri.

Î: De ce un blogger este nemuritor ?
R: El poate da mereu back-up.

Î: Ce reprezintă parola de admin pentru un blogger ?
R: Cheile Maybach-ului.

Î:Care este cea mai mare fobie a unui blogger?
R:Hostul picat.

Î:Ce face un blogger când este cu nevasta în pat?

21 oct. 2011

Colectie de tatuaje II

Aceasta este colectia cu tatuaje numarul 2 .

20 oct. 2011

Leapsa [2]

 Am primit o leapsa de la Gratiela`s Blog . Uite ce iti dezvalui eu !


1. Go to the fourth folder in your computer where you store your pictures. (nu trisati!)
2. Pick the fourth picture in that folder.
3. Explain the picture.
 E o poza făcuta de mine la Paris . Imi place poza :X:X:X

1. Zi-mi ceva despre tine. Gen cum te cheama, cati ani ai...
B. Stefan Silviu, 16 ani, sunt clasa a 10-a la Colegiul Tehnic CF UNIREA PASCANI , profil contabilitate . Judet IASI

Muzica !

Am realizat ca multe persoane care imi citesc blogul asculta muzica . La mine este trecatoare , imi place muzica dar in acelasi timp imi si displace . Nu zic asta din rautate , dar eu spun ca muzica innebuneste lumea . Muzica poate modifica comportamentul persoanelor , poate schimba o persoana de nerecunoscut , poate produce afectiuni asupra auzului . In concluzie muzica creaza dependenta .

Nu spun sa numai ascultati muzica , nu pot influinta pe cineva sa nu asculte muzica , desi eu ascult intr-un mod regulat am vazut persoane pur si simplu obsedate . Pana si cand mananca asculta muzica , exemplu il puteti citi aici : http://blueheart20.wordpress.com/2007/12/05/despre-muzica-si-sentimente/

Vreau sa aud de la voi cateva cuvinte despre muzica , ce muzica asculti si cate ore pe zi asculti muzica ! Daca se poate sa lasati si un link catre melodia ta preferata !
Parerea ta conteaza ! Seara placuta :*